Home » Știință » A fost descoperit calmantul perfect – FOTO

A fost descoperit calmantul perfect – FOTO

Publicat: 05.09.2016
Medicamentul imită efectele calmante ale analgezilor cu opioide.

Morfina a transformat medicina. Graţie acestei substanţe, oamenii au putut deţine controlul asupra propriilor dureri şi s-au putut supune procedurilor medicale pe care niciodată nu le-ar fi suportat fără ea. Acest „balsam” magic a început să fie comercializat în 1817, iar de atunci, a alinat durerea umană, deşi a fost întotdeauna însoţit de lumini şi umbre.

Medicamentele derivate din opium – precum morfina – sunt analgezicele cele mai puternice şi eficinte, dar în acelaşi timp, există şi motive pentru a le ocoli sau, cel puţin, pentru a le consuma cu rezervă. În doze ridicate şi greşit utilizate pot genera dependenţă şi un efect sedativ capabil să deprime sistemul respirator şi să genereze „somnul etern”.

Acum, pentru prima oară, se întrevede la orizont o alternativă sigură: cercetătorii de la Universitatea Stanford (SUA) au sintetizat un nou compus care ar fi la fel de eficient precum morfina, dar care ar fi lipsit de dăunătoarele sale efecte secundare. Acest calmant „perfect” nu are încă un nume comercial, se identifică prin siglele PZM21 şi pentru moment, şi-a demonstrat efectele puternice doar asupra cobailor.

Foto:rador.ro

Noul compus – ce este posibil să devină un produs farmaceutic de top – imită efectele calmante ale analgezicelor cu opioide, dar beneficiază de un mare avantaj: nu produce sechelele nedorite ale morfinei, precum: dependenţa, afectarea sistemului respirator sau constipaţia.

Urmează ca oameni de ştiinţă să realizeze studii care să demonstreze toate aceste calităţi ale noului analgezic la pacienţii umani.

Sursa: rador.ro

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii